Un argeşean a fost reţinut după ce concubina sa l-a dat pe mâna oamenilor legii. Timp de cinci ani, femeia a fost pusă de individ să se prostitueze. Vineri, bărbatul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Timp de cinci ani, femeia a îndurat chinuri greu de imaginat: de la umilinţe, până la bătăi crunte şi obligarea sa să se prostitueze.
Ca să-şi mai rotunjească veniturile, bărbatul cu care îşi ducea viaţa o trimitea la produs, pe Calea Depozitelor din Piteşti, un loc în care clienţii îşi caută frecvent dame de companie, scrie adevarul.ro.